Album despre MARIAN ZIDARU

Marian Zidaru
De la Wikipedia, enciclopedia liberă, adnotata la 25 sept 2009
Marian Zidaru (n.22 August, 1956 Baloteşti, Ilfov, România) este un sculptor şi pictor român. Marian Zidaru este soţul sculptoriţei Victoria Zidaru.
•
Studii
• 1981- Academia de Arte Nicolae Grigorescu, Bucureşti. Profesor Vladimir Predescu
• 1991-1995 Asistent al catedrei de Sculptură a Universităţii de Arte Bucureşti
• 1987-1990 Lucrează la monumentul Poarta Împărătească, Hunedoara
Premii
• 2004 Nominalizat pentru Premiul “Ion Andreeacu”,al Academiei Române
• 1995 Premiul Ionel Jianu, Distincţie A.R.A.
• 1994 Bursa de Studii,Ludwin-Forum, Germania
• 1993 Bursa de Studii Kulturreferat, Munchen, Germania
• 1990 Bursa pentru creaţie a Uniunii Artiştilor din România
• 1987 Premiul pentru tineret al Uniunii Artiştilor din România
• 1985 Premiul al 2-lea al Bienalei Internaţionale de desen de la Cleveland, Anglia
• 1984 Bursa Institutului Cultural Italian,Italia
• 1984 Premiul Atelier 35
• 1982 Bursa pentru creaţie a Uniunii Artiştilor din România
Expoziţii personale
• 2009 Rocca Paulina, Perugia Expoziţia Umbria: Terra d'incontri- Mitologie Soggettive,
• 2008 Anotimpurile Îngerilor, Bucureşti
• 2008 Infantilis,Galeria Căminul Artei, Bucureşti
• 2007 Anotimpurile Îngerilor, Galeria Ho, Coreea
• 2004 ANO-Timpurile, Anaid, Bucureşti
• 2000 Restaurarea Interiorului Românesc, Galeria Orizont, Bucureşti
• 2000 Îngerii Ladder, Institutul Cultural Român din New York
• 2000 Îngerii Ladder, Galeria 49,New York
• 1998 Focul, Muzeul Naţional de Artă, Bucureşti, Sala pentru Artă contemporană
• 1998 Semnul, Galeria de Artă a Palatului Parlamentului, Bucureşti
• 1996-1997 Povestea Crăciunului, Castelul Peleş, Sinaia
• 1996 Experiment Centrul Cutural Soros, Artă contemporană 3/4,parter
• 1994-1995 Tema, Muzeul Naţional de Artă, Bucureşti,
• 1994 Gloria Noului Ierusalim, Muzeul de artă, Bacău; Muzeul de artă din Cluj; Galeria Arta din Timişoara
• 1994 Ludwin Forum, Germania
• 1993-1994 Gloria Noului Ierusalim, Bucureşti
• 1993 Gloria Noului Ierusalim, Ublacker, Hausl Gallery, Munchen
• 1993 Expoziţia Kulturreferat, atelier, Feldafing, Germania
• 1992-1993 „Unsealing”, Galeria Institutului de Arhitectură Ion Mincu, Bucureşti
• 1992 Bunavestire a Noului Ierusalim, Galeria Simeza, Bucureşti
• 1985 Culoarea Sângelui Crăciunului, Muzeul Satului, Bucureşti
• 1983 Galeria Atelier 35, Bucureşti
Expoziţii internaţionale
• 2009 2R Art Gallery,Londra, Anglia
• 2009 Lucrătorul, Strametz- Partener/Art, Bucureşti, Viena, Ftankfurt
• 2008 Collaborates with New River Fine Art Gallery, Artă monumentală, Florida, U.S.A.
• 2008 Bienala de Arhitectură, Pavilionul României, Veneţia
• 2007 Etno Art”, ICR Paris, Franta
• 2007 Anotimpurile Îngerilor, Galeria H O Coreea
• 2007 Fiul Risipitor, Lutheran University Minneapolis, Minnesota
• 2004 Festivalul de Artă din Europa de Sud-Est, Thessaloniki, Grecia
• 1998 Zeitgenossiche rumanische Kunst Untergrund, Leipzing, Germania
• 1997 Bucharest nach '89 Ludwing Forum, Germania
• 1995 Bienala de la Veneţia, Italia
• 1994 Europe '94, Munchen, Germania
• 1993 Byzantium after Byzantium, Instituto Romeno di Cultura, Veneţia
• 1992 Târgul Internaţional de Artă, Sevilia, Spania
• 1991 Bienala Internaţională din Sao Paolo, Brazilia
• 1990 Une Soirée à Paris
• 1990 Holzschnitt (Sculptură în lemn), Munchen, Germania
Aprecieri
• (...) Marian Zidaru şi-a asumat în cultura română, rolul dificil şi singular de artist misionar investit cu o dimensiune profetică şi artistică de tentă spirituală, dacă nu soteriologică. Pe lângă o craţie dintre cele mai impunătoare în mediul artistic local, de netăgăduit de orice exeget serios al sculpturii româneşti contemporane, Zidaru reprezintă şi un fenomen sociologic şi antropologic de amploare, deja comentat în studii şi cărţi, ceea ce atinge mize extraestetice destul de sensibile, care pot pune în discuţie însuşi statutul artei la începutul acestui nou mileniu.
• Marin Zidaru s-a îndreptat direct şi simultan către două extreme: mesianismul protocreştin şi sensibilitatea sincretică postmodernă. A conceput şi pus în acţiune progamul-enorm -al unei noi iconografii ortodoxe, ce pune în scenă o întreagă imagerie şi parabole, mai ales veterotestamentare,într-o formulare plastică extrem de sesizantă, îmbinând în chip surprinzător şi creativ abstracţia modernistă cu neoexpresionismul postmodern, conceptualizmul cu arta populară, arta video cu tehnologia rurală, hieratismul bizantin cu kitsch-ul vernacular contemporan. Iar acest progam iconografic ambiţios e subântins, la rândul lui, de un progam cultural şi mai ambiţios, ce vizează pur şi simplu o nouă paradigmă artistică, în care devine de-acum imposibil să desparţi practica esteticului de prestaţia existenţială, de angajarea morală şi de dedicare spirituală.
...După cum au observat exegeţii, repertoriul său se constituie la interferenţa influenţelor venite din orientul pre-creştin, sincretismul alexandrin al primelor secole creştine, dar şi ale unui Creştinism rural şi cosmic, specific, după, Mircea Eliade, pentru Europa de Sud-Est. Toate acestea sunt străbătute de o forţă animistă halucinantă- pe măsura unei misiuni profetice radicale şi intransigente, care urmăreşte, pe de-o parte, transmiterea unui mesaj escatologic puternic şi urgent şi pe de altă parte, constituirea unei noi iconografii religioase şi a unui topos al salvării. – “Despre Arta lui Marian Zidaru”, text de Magda Cârneci p.62
• De câţiva ani, Marian şi Victoria Zidaru sunt, de departe, cei mai prezenţi artişti pe scena artei contemporane româneşti; în afara celor două trei expoziţii personale anuale, ei participă la alte câteva expoziţii de grup pe care, adesea, le şi organizează. Ritmul rapid în care se succed aceste manifestări, cantitatea de lucrări produse de atelierul Zidaru, cât şi diversitatea tehnicilor uzitate (de la sculptură tradiţională la acţiuni, instalaţii şi artă video), creează - la prima vedere - impresia unui efort interminabil şi concertat de auto-promovare, parvenire, complet inexplicabil în condiţiile în care poziţia artiştilor Zidaru în lumea culturală locală este demult şi bine stabilită.(...)
(...)Proiecţia mesianică a lucrărilor lui Marian şi Victoria Zidaru tinde, în fond, către un proiect de inginerie socială, o „plastică socială” tipică pentru arta timpului nostru, cel puţin de la Joseph Beuys încoace. Faptul că pentru a face priza la public, adezivul extra-estetic folosit de către cei doi Zidaru în lucrarea lor socială este mistica, profeţia şi transcendenţa, şi nu egologia, drepturile omului sau feminismul(adezive „acreditate”), a făcut ca, adesea, opera lor să fie închisă în limitele tradiţionalismului ortodoxist, pe când ea reclamă mai degrabă o lectură sociologică şi antropologică decât una simbolist- iconografică. Aceasta pentru că e mai puţin important felul în care arată cutare sau cutare simbol creştin (crucea, îngerul etc.) într-o sculptură de Zidaru, şi este mult mai important, esenţial chiar pentru înţelegerea demersului său, felul în care sculpturile şi instalaţiile sale construiesc lumea vizuală şi chiar identitatea unei grupări de oameni, a unei comunităţi, dispărând, dizolvându-se ca sculpturi (ca artă) şi devenind instrumente şi elemente ale vieţii lor cotidiene sau spirituale. – “Despre sacerdoţiul esthetic”, text de Erwin Kessler
Lucrări de Marian Zidaru- Selecţie
• Voievozi (1) - http://www.onlinegallery.ro/expozitie-autor/voievozi/caminul-artei
• Voievozi (2) - http://www.absolutearts.com/portfolio3/m/marianzidaru/Lords_Exhibition_2-1244217342l.jpg
• Masacrul inocenţilor - http://www.absolutearts.com/cgi-bin/portfolio/art/your-art.cgi?login=marianzidaru&title=Massacre_of_the_Innocents-1238159509t.jpg
• Masacrul inocenţilor - http://www.absolutearts.com/cgi-bin/portfolio/art/your-art.cgi?login=marianzidaru&title=Massacre_of_the_Innocents-1238159331t.jpg
• "Seasons Exhibition", Installation Indoor, 2008 - http://www.absolutearts.com/cgi-bin/portfolio/art/your-art.cgi?login=marianzidaru&title=Seasons_Exhibition-1237658739t.jpg
• "Angel", Painting Acrylic, 2007, - http://www.absolutearts.com/cgi-bin/portfolio/art/your-art.cgi?login=marianzidaru&title=Angel-1180810934t.jpg
• "Seraph I" - Painting Oil, 2009 -http://www.absolutearts.com/cgi-bin/portfolio/art/your-art.cgi?login=marianzidaru&title=Seraph_I-1244219654t.jpg
Legături
• http://www.onlinegallery.ro/expozitie-autor/voievozi/caminul-artei
• http://www.absolutearts.com/marianzidaru/
• http://www.veronikiart.ro/artist.php?lang=1&id=150
Bibliografie
• Catalogul Expoziţiei Umbria: Terra d'incontri- Mitologie Soggettive, Rocca Paulina Perugia, Marian Zidaru p.60-67, 2009
• Constantin Prut, Marian Zidaru, Albumul, L'art Roumain, Répères Contemporains, p.48, Editura Uniunii Artiştilor Plastici din România, 1995
• Album Marian Zidaru, sculptor şi pictor religios
• Marian Zidaru, “LEXICON critic şi documentar Pictori, Sculptori şi Desenatori din România Secolele XV-XX”, autor Mircea Deac, Editura Medro, 2008
Adus de la http://ro.wikipedia.org/wiki/Marian_Zidaru


***

"Voievozii lui Zidaru"

(I) Galeria „Căminul artei” găzduieşte un eveniment de soi, expoziţia sculptorului Marian Zidaru, cunoscut, alături de soţia sa, Victoria, ca purtător al unor idealuri mistice, legate de mesajul celei de-a doua veniri a lui Isus Christos la Pucioasa, loc numit Noul Ierusalim, Noul Bethleem! A făcut vîlvă un timp „învierea sa în duh” şi alte bizarerii creştine („doctissimus angelicus” l-a numit un preot, altul l-a comparat cu Mîntuitorul, iar un al treilea l-a împerecheat direct cu Mamona!), o întreagă literatură sectantă şi kessleriană, dar, dincolo de această falie ce s-a vrut profetică şi purificatoare, implicînd toate denaturările perceptive, dincolo de împătimirile dogmatice, artistul şi-a văzut de drum (e bine să se lepede cît mai repede şi cît mai adînc de zgura rasputiniană, spre salvarea artei sale!) şi opera sa reflectă o vocaţie de mare artist ortodox şi pămîntean, fiindcă ea se ridică pe moştenirea religioasă şi spiritauală a poporului român. Sculptura sa este deci românească prin toate fibrele sale, fiind oglinda căutărilor artistului. Afirmaţie valabilă şi în cazul Victoriei Zidaru, prezentă şi ea în expoziţie cu cîteva lucrări semnificative. Nu există o expoziţie care să grăiască mai bine despre căutările unui artist. E limpede că dacă Marian Zidaru şi-a căutat calea, ceea ce vedem aici este portretul său ideal, un portret voievodal, aşa cum se şi intitulează expoziţia de la „Căminul artei”: Voievozi. Este o expoziţie grea la propriu şi la figurat. Sînt lucrări monumentale, de o rigoare şi migală cum nu mai vedem în arta modernă, unde goana după succes îi face pe mulţi artişti să dea rasol, să nu mai ştie nici cum îi cheamă (la etaj, „Căminul artei” găzduieşte o altă expoziţie numită Desene de sculptori, care, aşa cum am mai scris, nu are identitate, lucrările nu sînt semnate şi nici denumite, zici că e o expoziţie a nimănui, fără tată, fără mamă, o expoziţie orfană, ce poate fi semnată şi de Băsescu, dacă ne luăm după monstruozităţile ei). Dimpotrivă, ceea ce vedem la Zidaru este o pildă de respect pentru munca lui, este o expoziţie aşezată, adică de întemeiere. O expoziţie care are drept fundaţie însuşi Cuvîntul scris pe toate lucrările (expuse fără titlu!) şi tălmăcit de Victoria Zidaru, care mi-a deconspirat titlurile, ca avînd „ceva matern”, legat de creaţie. Expoziţia seamănă cu un sanctuar voievodal, de o sacralitate care mă duce cu gîndul la Kogaionul lui Zamolxe, adică la Sfîntul Munte al dacilor. De altfel, una dintre lucrări, numită Regele-profet, se referă chiar la zeul dacic, anticipîndu-l pe Christos prin însemnele „INRI” ce le poartă pe toată suprafaţa sa scrijelată în cruci. Tot la un rege-profet, dar din mitologia biblică, face trimitere şi lucrarea Melhisedec, un stîlp brăzdat, de asemenea, de o mare de cruci, dat fiind că profetul, una din cele mai enigmatice figuri ale Vechiului Testament, întruchipează ideea de preîntîmpinare a sfintei jertfe a Mîntuitorului. Vedem în aceste lucrări o sublimă reconvertire a profeţilor la creştinism. Lemnul ce-l reprezintă pe Melhisedec se îndoaie în semn de umilinţă, asemenea altui stîlp, numit Rege plîngător, care te întîmpină la intrare şi care se apleacă, avînd deci poziţia călugărului ce se închină în faţa creaţiei lui Dumnezeu. În termenii autorilor acestei expoziţii-eveniment, Victoria şi Marian Zidaru, ne aflăm în faţa unui „discurs despre verticalitate, regalitate şi jertfă”. şi la loc de cinste stă lucrarea Familia Brîncovenilor, cele cinci personaje, ca nişte stîlpi descrescători sau urcători, fiind o expresie a jertfei creştine şi a ideii de familie sacră. Mergeţi să vedeţi această minune, să vedeţi cum se leagă cer-cuvînt-lumină, cum se întrupează în lemn sfînt ideea de trinitate regală, cît de vii sînt aceşti brîncoveni în mantiile lor voievodale, aşa cum sugerează mai ales spatele lucrărilor. Tot din familia stîlpilor regali brîncoveneşti face parte şi Domniţa Bălaşa, cum se numeşte un stîlp ce reprezintă o coadă împletită, o realizare absolut divină. şi toţi stîlpii acestui sanctuar se termină cu coroana regalităţii, sub forma unor crestături în vîrful lor. Familia Brîncovenilor şi celelalte lucrări care fac parte din aceeaşi familie spirituală, regală şi jertfelnică, îşi aveau locul în Palatul brîncovenesc de la Mogoşoaia. Artiştii Victoria şi Marian Zidaru au dorit mult acest lucru, dar ideea a fost respinsă de diavoli, cum ar fi antiromânul şi anticreştinul din fruntea ICR, fiindcă voievozii lui Zidaru nu au ce-i place lui Patapievici cel mai mult, „ardei în vagin”. În sanctuar nu are ce căuta Scaraoţchievici, ori epoca în care trăim este patapietivită cu unelte diavoleşti, nu cu încrustări de pe hainele preoţeşti, aşa cum sînt stîlpii profetici ai lui Zidaru. Aşa cum sînt şi lucrările lui picturale, tablouri reprezntînd serafimi, arhangheli sau aripi. După cum aşijderea sînt şi lucrările Victoriei Zidaru, broderii numite Serafimi, nişte basoreliefuri textile, „din cînepă toarsă la ţară de bunica mea, din Bucovina”. De altfel, tot ce creează artista, precum vestimentaţiile expuse în vitrinele galeriei, constituie o operă manufacturieră, adică rochiile şi cămăşile din cînepă sînt lucrate manual, rezultînd nişte originale costume stilizate, pornind de la portul ţărănesc, bucovinean în special. Dar vestimentaţia creată de artistă, deşi în spirit românesc, are universalitate, adică aşa ceva vezi şi în vestimentaţia grecilor sau a evreilor. Fiindcă au în ele ceva ritualic. Parcă ar fi făcute pentru Trilogia antică a lui Andrei Şerban Dar unele sînt croite şi pentru dans, au o linie foarte modernă, potrivite şi pentru un spectacol la teatrul „La MaMa”. Şi baza acestei vestimentaţii porneşte din Predanie. Aşa cum Serafimii pornesc de la epitafurile din mînăstirile ortodoxe, după cum fabuloasa tapiserie numită chiar Epitaful este inspirată de Giulgiul de la Torino, creat dintr-o pînză de in. Pe un covor lung, de mărimea Giulgiului, sînt încrustate două forme umane realizate cu funii din frunze de stejar. Totul în această expoziţie respiră un miros arhaic, autentic, natural, divin.

(II) După cum observăm, miturile istorice se îmbină cu cele religioase, iar forma de reprezentare împrumută elemente din tradiţia populară, aşa cum este şi lucrarea sculpturală Înger, o splendidă imagine a fîntînii credinţei, pornită de la furca ţărănească, din care ies aripi, fiind prinsă de trei stîlpi uniţi sub formă de căpiţă. Această artă este purificatoare, fără ni mic demonic sau sectant în ea. Dimpotrivă, portretul ideal la care au ajuns artiştii se află undeva deasupra orizontului. De altfel, Marian Zidaru numeşte „linia de orizont” o linie imaginară între lumea de jos, pămînteană şi subpămîntenă, şi patria cerească, unde ajung numai cei de pe pămînt care încearcă să fie copii ai lui Dumnezeu. Smbolistica şi limbajul este, după cum vedem, strict ortodox, duhovnicesc. Artistul nu a inventat Predania, dar lucrează în spiritul ei. În spiritul ei ortodox. Şi să ne gîndim numai la ideea că totul stă sub semnul crucii, semnificativă în acest sens fiind lucrarea de pe podeaua sanctuarului, numită Cruce-leagăn, un stîlp încovoiat în formă de cruce ce se leagănă, care are deci funcţia de născătoare, de leagăn al creştinătăţii, care naşte şi leagănă creştinătatea. Ideea este că trebuie să ne asumăm crucea, să o purtăm, ideea că trebuie să acceptăm suferinţa şi jertfa. Iată idei pur duhovniceşti. În acest spirit lucrează deci Marian Zidaru. Nu ca un sectant. Nici de la Pucioasa. Nici de la „secta ICR”. El ciopleşte ca un ziditor, ca un ctitor. Lucrările sale pot fi puse la temelia Predaniei, sînt stîlpi de întemeiere, sînt voievozi sculpturali, gigantice crucioaie şi troiţe ca nişte figuri milenare din insula Paştelui. Dar sugestia vechimii mă duce mai degrabă la arta Oceaniei, din care s-a inspirat şi Brâncuşi (vezi cap. Oceania şi Brâncuşi din vol. În căutarea portretului ideal). Aceste forme de susţinere a bolţii noastre spirituale au la bază ceea ce ne spune dintru început Biblia. La început a fost Cuvîntul. Nu există lucrare pe care Zidaru să nu fi scris cuvîntul Cuvînt. Sîntem peste tot întru cuvînt, o atmosferă biblică de întemeiere. Mai apare şi cuvîntul Cer, apoi în firidele stîlpilor semne infinite de cruci, precum în stîlpul numit Melchisedec, plin cu mii de cruci, o migală filigranată care îmi aminteşte de stilul manuelin al faimoasei Monasterio de Jerónimos de la Lisabona. Marian Zidaru nu poate fi înţeles decît dacă este scos din ideologia teologal-patapieticită şi din politichia popească. De fapt, el trebuie recuperat şi salvat de el însuşi. El nu are vocaţie mamonică, dimpotrivă. Să lăsăm (z)gurile rele şi trecătoare şi să privim cu bună credinţă şi profesionalism opera. Mie, de cîte ori am intrat în această expoziţie, îmi venea să mă închin. Şi chiar mă închinam. Este un reflex bisericesc, iconic. Apoi, cînd văd o expoziţie românească de soi, o plasez cu imaginaţia într-una din sălile de la MoMA, acolo unde împărăţeşte Brâncuşi. Gîndiţi-vă că vizitatorii de la MoMA sînt de toate rasele şi religiile, cam 25 de milioane de vizitatori pe lună. Ei sînt cuceriţi de sala unde se află sculpturile lui Brâncuşi, fiindcă Brâncuşi a avut o mare previziune de gorjean şi nu a particularizat nimic, el este universal, se adresează tuturor raselor şi religiilor, deşi noi recunoaştem fără tăgadă că sămînţa este în sol românesc, rădăcina ei fiind Predania. În acest spirit lucrează şi Marian Zidaru, dar forma este încă locală, tributară unei particulare viziuni religioase. Sorin Dumitrescu ar spune că are pecete de Pucioasa, fiindcă el este cel care i-a botezat în mod nedrept lucrările, numindu-le „sectante”. Evident, crucile sînt o pecete locală, admisă numai într-o anumită sferă religioasă. Şi Brâncuşi s-a inspirat dintr-un sfeşnic brîncovenesc, dar a rezultat, sub ochiul său vizionar, Cuminţenia Pămîntului. El a ieşit din perimetrul unei anumite recognoscibilităţi religioase, rămînînd totuşi în sacru, care este mai propriu artei. Însă misterul care înconjoară aceşti stîlpi voievodali, pe care îl degajă sanctuarul creat de ei, are ceva ce ţine de tăcerea athonită. Desigur, contează universalul, abstractul, ceea ce se abstrage din concret, dar esenţial este partea de autentic a unei opere, specificitatea ei. Ori aici Zidaru este absolut original. Particularul, dacă este autentic, interesează mai mult decît universalul. Am văzut la MoMA ce interes stîrneşte arta coreeană, japoneză sau indiană. De ce n-ar stîrni şi crucile lui Zidaru? Dar cine să promoveze Serafimii săi cu aripi de voievozi?! S-ar putea spune că există o grandilocvenţă în această artă, un orgoliu nemăsurat, ca miile de cruci pe care nu le poţi număra aflate pe toate fibrele materiei, precum nişte şiruri nesfîrşite de furnici. Un furnicar de cruci. Dar nu aşa se întîmplă cu toate culturile bazate pe Predanie? Este arta egiptenilor mai puţin orgolioasă? Sau a evreilor? Dar cea a ruşilor? Şi aici aş spune că opera lui Zidaru are un aer care se potriveşte mai degrabă cu ortodoxismul rus, pravoslavnic. Coada Domniţei Bălaşa vine parcă din bîlinele ruseşti, se trage din Alexandr Nevski al lui Eisenstein, iar smintenia crucilor mi-a amintit de spectacolul faimosului Kama Gingas după Marele inchizitor.

GRID MODORCEA - din volumul "In căutarea portretului ideal" vol.II 2009 pag.74-81